Căutăm un trainer care să ne ajute să schimbăm viața a milioane de părinți din Statele Unite ale Americii sau Marea Britanie

Nia Cremene
Co-Fondator
All About Parenting

Dacă ești un trainer cu experiență în vorbitul în public și vrei să contribui la o nouă generație de părinți, care își cresc copiii altfel, atunci acest mesaj este pentru tine.

Iar dacă nu ești colaboratorul pe care îl căutăm… poți câștiga €1000 dacă ne recomanzi omul care va ajunge colaboratorul nostru! Citește tot mesajul pentru a afla cum.

Iată despre ce urmează să îți vorbesc în continuare:
1) Istoricul nostru și care e scopul pe termen lung

2) Ce tip de Trainer căutăm și cum vei contribui la schimbarea mai multor generații de părinți

3) Alături de cine vei lucra și de ce e fain să lucrezi la noi în echipă
4) De ce sa NU aplici la rol
Iar, în final, dacă toate lucrurile îți sună bine, cum faci să aplici și care sunt următorii pași.
1) Istoricul nostru și care e scopul pe termen lung

Numele meu este Nia Cremene iar povestea Parentingului, pentru mine, a început acum mai bine de 12 ani, odată cu prima certificare internațională ca Expert în Parenting. 

În acel moment nu exista ideea de expert în Parenting în România. Domeniul acesta era, la vremea respectivă, un pionierat, multă lume considerând că nu are nevoie să învețe cum să își crească mai bine copiii. Încă mai avem de lucrat la această percepție… 

Începând cu același an în care s-a născut fiul meu, 2010, am oferit seminarii pentru 10 – 12 persoane, învățându-i pe părinți cum să își rezolve problemele de zi cu zi şi cum să crească un copil independent. Workshop-urile durau două zile, întotdeauna în week-end. Îmi aduc aminte că la primul workshop pe care l-am susținut încă alăptam (în pauze).

Destul de repede am realizat că aceasta este misiunea mea și că parentingul va deveni mai mult decât o profesie, va deveni vocație. Într-un timp scurt, misiunea mea s-a conturat: să ajung la cât mai mulți părinți și să-i ajut, prin informații valoroase și eficiente, să aibă o relație echilibrată cu copiii lor, să-i crească conștient, în așa fel încât lumea lor de mâine să fie mai bună decât este a noastră astăzi.

Așa a apărut prima metodologie de parenting creată în România și primul program de parenting online cu durata de 10 luni, pe principiul că, așa cum sunt necesare 9 luni pentru a aduce un copil pe lume, ar fi de bun simț să înveți cel puțin tot atât timp cum să îl crești o viață.

(Nia Cremene prezentând unul din seminariile noastre înainte de Coronavirus)

În 4 ani, am ajuns de la a fi un „lup singuratic” la a lucra cu peste 30 de oameni absolut minunați. Astăzi, echipa All About Parenting se apropie de 70 de persoane, are 7 naționalități diferite și acoperă 4 limbi în care ne adresăm clienților noștri din întreaga lume.

Împreună cu ceilalți traineri All About Parenting, în ultimii 4 ani am întâlnit peste 500.000 de părinți care au participat la seminariile noastre pe care le oferim gratuit atât online, cât și fizic.

Nia Cremene
Autor și Co-Founder
Patrick Ney
Lead Trainer
Antonia Cherette
Trainer (America de Nord)
Ralu Ryan
Lead Trainer (Germania)
Sabina Defta
Lead Trainer (Limba Rusă)
Sabina Defta
Lead Trainer (Azerbaijan)
Florin Amariei
Trainer (Romania)
Florin Amariei
Trainer (România)
Maria Tolescu
Trainer (România)
Irina Irgoveanu
Trainer (România)
Ana-Maria Iancu
Trainer (România)
Justyna Klimek
Trainer (Polonia)
Joanna Limberger
Trainer (Polonia)
Edi Ladeira
Trainer (Portugalia)
Marta Rodrigues
Trainer (Portugalia)
Layal Abou Saad
Trainer (Emiratele Arabe Unite)

În prezent, avem peste 740.000 de părinți care ne citesc săptămânal emailurile sau ne urmăresc pe Facebook și încă peste 40.000 de părinți care au parcurs programul online All About Parenting pentru a-și crește diferit copiii.

All About Parenting a început în România, însă, de la început am fost în contact cu cercetători de la un număr (azi, sunt peste 40!) de universități din întreaga lume. Ceea ce la început părea doar un proiect local și-a luat avânt și se extinde treptat în alte țări din întreaga lume.

(Patrick Ney prezentând unul din seminariile noastre înainte de Coronavirus)

Acest lucru se datorează faptului că bazele programului All About Parenting (cum ar fi Teoria Autodeterminarii) sunt universale și funcționează indiferent de limbă, cultură, rasă, clasă socială etc. All About Parenting nu este „opinia unei singure mame”, ca multe bloguri pe acest subiect și nu oferă „rețete” pe care să le urmezi.

În schimb, transpunem într-un limbaj simplu, pe care părinții și copiii îl folosesc în fiecare zi, concepte complexe, încercate și testate, din cele mai recente cercetări în psihologie.

În ultimii 2 ani, am tradus, filmat și editat programul All About Parenting în engleză, poloneză, germană și rusă. În următorii 2 ani, dorim să ne creștem echipa în țările vorbitoare de limbă spaniolă, franceză și italiană.

Iată un exemplu de episod video din programul All About Parenting în limba engleză.

Ce vrem să realizăm în viitor la All About Parenting

Deși pare că avem realizări notabile, ceea ce am făcut până acum este foarte puțin față de ceea ce vrem să realizăm în următorii 10 ani.

În următorii 3 ani vrem să fim prezenți în peste 30 de țări. Suntem conștienți că este un obiectiv un pic nebun pentru o echipă mică ca a noastră, dar asta ne entuziasmează și mai mult.

Viziunea noastră este să inspirăm o „masă critică” de părinți din toată lumea, care aleg să învețe cu All About Parenting și apoi inspiră alți părinți la rândul lor.

Din păcate, nu învățăm la școală acele lucruri de care avem nevoie în viața de zi cu zi. Și așa am ajuns să credem că nu e nevoie sau că nu e normal să înveți despre cum să crești un copil împlinit.

Nimic nu impactează la fel de mult viața fiecăruia dintre noi, în general, ca relația dintre părinți și copii (parenting). De aceea, am ales să facem din asta misiunea echipei noastre.

Vrem să facem ca, în cât mai multe țări, părinților să li se pară la fel de firesc să învețe despre relaţia dintre părinţi şi copii (parenting), cum li se pare firesc să facă școala de șoferi, înainte de a se urca la volanul unei mașini.

Credem că e nedrept să învățăm mai mult pentru a conduce mașina decât pentru a educa un copil, un viitor adult.

Vrem să schimbăm acest lucru, la nivel de mentalitate colectivă.

Și de aceea avem nevoie de tine.

2) Ce tip de trainer căutăm și cum vei contribui la schimbarea mai multor generații de părinți

În primul rând, căutăm un vorbitor nativ de limba engleză, o persoană carismatică, obișnuită să vorbească în fața unor grupuri de oameni. Asta înseamnă că are o experiență de peste 3 ani în vorbitul în public și face asta cu entuziasm și putere de convingere. 

În al doilea rând, toți trainerii noștri trebuie să fie psihologi. Pe lângă formarea intensă pe care o oferim noi, o facultate de psihologie oferă o înțelegere mult mai adâncă a naturii umane.

În al treilea rând, căutăm o persoană care are umor și face oamenii să râdă, care poate să învețe un conținut gata validat și să-l redea cât mai fidel, care nu obosește să vorbească cu oamenii toată ziua la telefon, pe Zoom sau față în față.

Iar, în final, nu este nevoie să fii expert în Parenting sau să ai cunoștințe în domeniu, pentru că vei urma un program intens de formare cu noi. Însă, e musai să fii părinte, pentru că nu poți să vorbești altor părinți cu integritate fără să fi trăit tu însuți provocarile și bucuriile pe care le aduc copiii în viața noastră. 

Avem nevoie de tine… 

…să inspiri părinții să fie cea mai bună variantă a lor pentru copii, să fie cei mai buni părinți care pot fi pentru copiii lor.

…să îi inspiri să investească în educația lor ca părinți, în urma webinarului prezentat de tine sau în urma unei conversații cu tine la telefon.

Responsabilitatea ta va fi să ții 3 webinarii pe săptămână și apoi să suni părinții care au participat la webinar.

Vrem să oferim o experiență extraordinară oamenilor care ne urmăresc. Dacă ai participat la rândul tău la alte webinarii în trecut, probabil îți poți imagina ce plăcut ar fi fost să te sune trainerul și să te întrebe cum ți s-a părut și de ce mai ai nevoie.

De multe ori, o voce umană, caldă și de încredere, e lucrul de care au nevoie părinți pentru a decide să investească în educația lor.

3) Alături de cine vei lucra și de ce e fain să lucrezi la noi în echipă

Liderul tău și persoana cu care vei lucra îndeaproape este Ștefan Irimia. Este expert în internet marketing și CEO-ul All About Parenting.

Acum 14 ani, a creat revistele de benzi desenate Media Kinder, care s-au vândut în zeci de mii de exemplare, a ținut primele cursuri în România despre cum să faci business online și a ajutat la creșterea brandurilor celor mai renumiți traineri români.

Așa că, dacă ești genul de persoană care face ceea ce spune, cu siguranță te vei înțelege bine cu Ștefan și cu toată echipa.

Poți să lucrezi de acasă (de oriunde ai fi, practic) și să-ți faci singur programul, atâta timp cât respecți întâlnirea zilnică.

La fiecare 3 luni, ne întâlnim cu toții să celebrăm reușitele din ultima perioadă, să analizăm ce s-a întâmplat în ultimele 90 de zile și să ne stabilim obiectivele pentru următorul trimestru, pentru a putea să ajungem la și mai mulți părinți și să ajutăm și mai mulți copii.

Apoi, fiecare echipă, inclusiv a ta, susține o întâlnire zilnică în fiecare dimineață, pentru a-și stabili prioritățile și pentru a se asigura că lucrurile merg în direcția aleasă.

Acestea sunt singurele lucruri fixe de la noi din echipă. În rest, fiecare se organizează cum dorește, atâta timp cât se ating rezultatele. Nu te va întreba nimeni când începi și când îți termini programul, nu o să te sune nimeni în concediu să-ți ceară să lucrezi în timp ce tu vrei să te relaxezi cu familia și nu ai șefi, ci ai colegi și parteneri. Cei din echipa noastră lucrează responsabil, independent, asumat.

(o parte din echipa All About Parenting la întâlnirea trimestrială din Aprilie 2021)

Dar nu vrem să pierdem timpul tău și timpul nostru, ci vrem să ne asigurăm că înțelegi foarte bine ce tip de persoană căutăm. 

Căutăm o persoană carismatică pentru rolul de Trainer.

4) Deci, NU aplica dacă…
  • nu ești părinte
  • nu ești vorbitor nativ de limbă engleză
  • nu ești psiholog
  • nu ai o experiență de peste 3 ani în vorbitul în public
  • nu poți face audiența să râdă la fiecare 10 minute
  • nu ești o persoană persuasivă
  • și, nu în ultimul rând, dacă nu ești ok să înveți un conținut gata validat și să-l redai într-un mod atractiv, dar cât mai fidel.
Iar acum, dacă încă ești cu mine…

Dacă bifezi toate lucrurile de care am vorbit anterior și dacă vrei să contribui la o nouă generație de părinți care își cresc copiii altfel, uite ce ai de făcut pentru a aplica la acest job:

1) Dă click pe link-ul de mai jos și completează formularul de acolo;

2) Dacă toate lucrurile sunt ok, trecem la următorul pas, unde vom avea întrebări mai detaliate;

3) Dacă și acolo suntem ok, atunci trecem la pasul următor – să ne cunoaștem;

4) Dacă totul e în regulă, cu siguranță vom găsi o soluție de remunerație care să ne pună pe aceeași pagină și să putem lucra împreună;

Așadar, dacă bifezi toate punctele enumerate anterior, te invit să aplici pentru că abia aștept să te cunosc!

P.S. “Se oferă recompensă!” 🙂

Dacă ajungem să lucrăm cu persoana recomandată de tine, tu vei primi €1000.

Am plăti oricum o sumă de bani unei agenții de recrutare – de aceea cred că e mai bine ca această sumă să meargă către cineva din comunitatea părinților care mă urmăresc.

Până acum, am plătit cu drag mai mult de 12 persoane care ne-au recomandat colegi extraordinari.

© Copyright 2024 All About Parenting
We collect cookies to analyze our website’s performance and traffic, and to offer you the best personalized online user experience. We do not collect personal data through cookies. By clicking “Accept”, you agree to the use of cookies.