Căutăm un Data Analyst cu experiență în analiza și interpretare de date.

Nia Cremene
Co-Fondator
All About Parenting

Dacă ești un Data Analyst cu experiența, atunci acest mesaj este pentru tine.

Iar dacă nu ești colaboratorul pe care îl căutăm… poți câștiga 2000 lei dacă ne recomanzi omul cu care vom ajunge să lucrăm! Citește tot mesajul pentru a afla cum.

Iată despre ce urmează să îți vorbesc în continuare:
1) Istoricul nostru și care e scopul pe termen lung

2) Ce tip de Data Analyst cautam

3) Alături de cine vei lucra și de ce e fain să lucrezi la noi în echipă
4) De ce sa NU aplici la rol
Iar, în final, dacă toate lucrurile îți sună bine, cum faci să aplici și care sunt următorii pași.
1) Istoricul nostru și care e scopul pe termen lung

Numele meu este Urania Cremene, iar povestea All About Parenting pentru mine a început acum mai bine de 10 ani, odată cu prima certificare internațională ca Expert în Parenting.

Domeniul acesta era, la vremea respectivă, un pionierat, multă lume considerând că nu are nevoie să învețe cum să își crească mai bine copiii. Încă mai avem de lucrat la această percepție…

Începând cu același an în care s-a născut fiul meu, 2010, am oferit seminarii pentru 10-12 persoane, învățându-i pe părinți cum să își rezolve problemele de zi cu zi şi cum să crească un copil independent. Workshop-urile durau două zile, întotdeauna în weekend. Îmi aduc aminte că la primul workshop pe care l-am susținut încă alăptam (în pauze).

Destul de repede, am realizat că aceasta este misiunea mea și că parentingul va deveni mai mult decât o profesie; va deveni vocație. Într-un timp scurt, misiunea mea s-a conturat: să ajung la cât mai mulți părinți și să-i ajut, prin informații valoroase și eficiente, să aibă o relație echilibrată cu copiii lor, să-i crească conștient, în așa fel încât lumea lor de mâine să fie mai bună decât este a noastră astăzi.

Așa s-a născut prima metodologie de parenting bazată pe cele mai recente cercetări în știința motivației și primul program de parenting online cu durata de 10 luni, pe principiul că, așa cum sunt necesare 9 luni pentru a aduce un copil pe lume, ar fi de bun simț să înveți cel puțin tot atâta timp cum să îl crești o viață.

(Nia Cremene prezentând unul din seminariile noastre înainte de Coronavirus)

În prezent, avem peste 740.000 de părinți care ne citesc săptămânal emailurile sau ne urmăresc pe Facebook și încă peste 39.000 de părinți care au parcurs programul online All About Parenting pentru a-și crește diferit copiii.

All About Parenting a început în România, însă, de la început am fost în contact cu cercetători de la un număr (azi, sunt peste 40!) de universități din întreaga lume. Ceea ce la început părea doar un proiect local și-a luat avânt și se extinde treptat în alte țări din întreaga lume.

(Patrick Ney prezentând unul din seminariile noastre înainte de Coronavirus)

Acest lucru se datorează faptului că bazele programului All About Parenting (cum ar fi Teoria Autodeterminarii) sunt universale și funcționează indiferent de limbă, cultură, rasă, clasă socială etc. All About Parenting nu este „opinia unei singure mame”, ca multe bloguri pe acest subiect și nu oferă „rețete” pe care să le urmezi.

În schimb, transpunem într-un limbaj simplu, pe care părinții și copiii îl folosesc în fiecare zi, concepte complexe, încercate și testate, din cele mai recente cercetări în psihologie.

În ultimii 2 ani, am tradus, filmat și editat programul All About Parenting în engleză, poloneză, germană și rusă. În următorii 2 ani, dorim să ne creștem echipa în țările vorbitoare de limbă spaniolă, franceză și italiană.

Iată un exemplu de episod video din programul All About Parenting în limba engleză.

Ce vrem să realizăm în viitor la All About Parenting

Deși pare că avem realizări notabile, ceea ce am făcut până acum este foarte puțin față de ceea ce vrem să realizăm în următorii 10 ani.

În următorii 3 ani vrem să fim prezenți în peste 30 de țări. Suntem conștienți că este un obiectiv un pic nebun pentru o echipă mică ca a noastră, dar asta ne entuziasmează și mai mult.

Viziunea noastră este să inspirăm o „masă critică” de părinți din toată lumea, care aleg să învețe cu All About Parenting și apoi inspiră alți părinți la rândul lor.

Din păcate, nu învățăm la școală acele lucruri de care avem nevoie în viața de zi cu zi. Și așa am ajuns să credem că nu e nevoie sau că nu e normal să înveți despre cum să crești un copil împlinit.

Nimic nu impactează la fel de mult viața fiecăruia dintre noi, în general, ca relația dintre părinți și copii (parenting). De aceea, am ales să facem din asta misiunea echipei noastre.

Vrem să facem ca, în cât mai multe țări, părinților să li se pară la fel de firesc să învețe despre relaţia dintre părinţi şi copii (parenting), cum li se pare firesc să facă școala de șoferi, înainte de a se urca la volanul unei mașini.

Credem că e nedrept să învățăm mai mult pentru a conduce mașina decât pentru a educa un copil, un viitor adult.

Vrem să schimbăm acest lucru, la nivel de mentalitate colectivă.

Și de aceea avem nevoie de tine.

2) Ce tip de Data Analyst căutăm

Căutăm un analist de date foarte atent la detalii, care iubește numerele și care știe să interpreteze informațiile în contextul cerut de business. 

Responsabilitățile tale principale sunt…

  • Să analizezi funnel-ul nostru de înscriere la webinarii (avem un funnel lung cu multe path-uri) și să vii cu propuneri de îmbunătățire
  • Să analizezi funnel-ul nostru de vanzare și să vii cu sugestii de îmbunătățire
  • Să analizezi informațiile colectate de la useri in baza noastra de date
  • Să interpretezi datele pe care le colectezi astfel încât să evidențiezi oportunități de îmbunătățire a experienței userilor
3) Alături de cine vei lucra și de ce e fain să lucrezi la noi în echipă

Echipa noastră lucrează în întregime de la distanță și avem colegi de 7 naționalități (în fiecare an se adaugă mai multe). 

Asta înseamnă că vei avea ocazia să lucrezi de acasă (de oriunde ai fi, practic), atât timp cât respecți întâlnirea zilnică.

Însă, ce e cel mai important, e că fiecare simte că îndeplinește o lucrare unică, care e special menită pentru el.

Ne dorim ca fiecare coleg să lucreze în zona lui de Abilitate Unică, fără să se străduiască să facă lucruri care pur și simplu merg greu și rezultatele sunt îndoielnice. 

Știi că lucrezi în Abilitatea Unică atunci când “nu simți că muncești”, adică nu simți când trece timpul și ai rezultate de care alții se miră.

Este înșelător pentru mulți oameni care nu își apreciază Abilitatea Unică tocmai pentru că nu simt că este greu. Mulți avem convingerea că dacă nu e greu, nu e valoros. Și atunci desconsiderăm exact zona în care am putea avea cele mai bune rezultate, cu mult înaintea celorlalți. Asta este zona de Abilitatea Unică.

Deci, dacă îți place să lucrezi în zona de Abilitatea Unică (și să delegi, în timp, orice altceva), cu siguranță locul tău este în echipa noastră.

Ca echipă, ne întâlnim cu toții la fiecare 3 luni să celebrăm reușitele din ultima perioadă, să analizăm ce s-a întâmplat în ultimele 90 de zile și să ne stabilim obiectivele pentru următorul trimestru, pentru a putea să ajungem la și mai mulți părinți și să ajutăm și mai mulți copii.

Apoi, fiecare echipă, inclusiv a ta, susține o întâlnire zilnică în fiecare dimineață pentru a-și stabili prioritățile și pentru a se asigura că lucrurile merg în direcția aleasă.

Acestea sunt singurele lucruri fixe de la noi din echipă. În rest, fiecare se organizează cum dorește, atât timp cât se ating rezultatele. 

Nu facem micro-management, nu ne interesează în ce loc din lume te afli, nu ne interesează la ce oră începi și la ce oră termini programul de lucru sau dacă îți iei o pauza de 2-3 ore în timpul zilei ca sa faci o plimbare cu copilul. Ce ne interesează sunt obiectivele trimestriale pe care ți le vei fi asumat și să ai focus (ex. să fie activitatea ta principală).

(o parte din echipa All About Parenting la întâlnirea trimestrială din Aprilie 2021)

Dar nu vrem să pierdem timpul tău și timpul nostru, ci vrem să ne asigurăm că înțelegi foarte bine ce tip de persoană căutăm.

4) Deci, NU aplica dacă…
  • Nu ai experiența în analiză de date complexe
  • Nu iubești numerele și nu îți face plăcere să fii foarte meticulos
  • Nu ai folosit tool-uri de data visualization (noi lucram cu Power BI)
  • Nu ești autodidact, motivat și autonom în muncă
Iar acum, dacă încă ești cu mine…

Dacă bifezi toate lucrurile de care am vorbit anterior și dacă vrei să contribui la o nouă generație de părinți care își cresc copiii altfel, uite ce ai de făcut pentru a aplica la acest job:

1) Dă click pe link-ul de mai jos și completează formularul de acolo;

2) Dacă toate lucrurile sunt ok, trecem la următorul pas, unde vom avea întrebări mai detaliate;

3) Dacă și acolo suntem ok, atunci trecem la pasul următor – să ne cunoaștem;

4) Dacă totul e în regulă, cu siguranță vom găsi o soluție de remunerație care să ne pună pe aceeași pagină și să putem lucra împreună;

Așadar, dacă bifezi toate punctele enumerate anterior, te invit să aplici pentru că abia aștept să te cunosc!

P.S. “Se oferă recompensă!” 🙂

Dacă ajungem să lucrăm cu persoana recomandată de tine, tu vei primi 2000 de lei.

Am plăti oricum o sumă de bani unei agenții de recrutare – de aceea cred că e mai bine ca această sumă să meargă către cineva din comunitatea părinților care mă urmăresc.

Până acum, am plătit cu drag mai mult de 12 persoane care ne-au recomandat colegi extraordinari.

© Copyright 2024 All About Parenting
We collect cookies to analyze our website’s performance and traffic, and to offer you the best personalized online user experience. We do not collect personal data through cookies. By clicking “Accept”, you agree to the use of cookies.